Proaspat auzita, o redau cum am cules o:
“Timpul: anii `90, ciclul I - IV; locatia: o scoala normala, undeva in Romania. In rolurile principale: el si colega de banca; in alte roluri: dna invatatoare, mama lui, celalalt coleg de clasa;
S a aflat la o clasica sedinta cu parintii. In rolul paratoarei dna invatatoare, de altfel o femeie cu frica de D-zeu si simt didactic dovedit. A fost ceva de genul: “a, dar Madalina este sufletul lui, este indragostit peste cap de ea, este central universului lui”. Am iertat o pe dna invatatoare si am trecut rapid peste penibilul moment, intorcandu ma la consumul cotidian al copilariei comuniste. Madalina a trecut mai usor peste acea situatie, ce i drept fiind ajutata si de un alt coleg, concurent: acesta avea un mod, original, trebuie sa recunosc chiar eu, de a si face publice intentiile afective: o facea sa planga zilnic, cu o insistent ce l ar face invidios si pe cel mai tenace vanzator din lume.
Anii au trecut, noi profesori, noi colegi, ciclul gimnazial, diriginte nou. In prima ora de dirigentie, pe sistemul “ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?” am avut o revelatie. In contrast total cu un coleg din spate, tuciuriu si cu multi frati acasa, care a raspuns direct: “eu, dle diriginte cand voi fi mare vreau sa ma fac miner” am raspuns: “astronaut”. In acelasi timp, un zambet strengaresc mi se infiripa in coltul gurii, tradandu mi adevarata intentie: eu cand voi fi mare (gelos pe succesul reputat de colegul concurent prezentat mai sus) voi face fetele sa planga. Bineinteles ca la timpul respectiv, mijloacele fizice, rudimentare si primare nu vor face parte din arsenalul personal!
P.S.
Chiar, oare ce mai face Madalina?!”
Timpul trece, colega de banca se materializeaza in vecina de scara, colega de serviciu, cunostinta de la sala de sport, colega de maxi-taxi, colega de parcare…
Tu, ce ai de spus despre “colega ta de banca”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu